Mustimetrul este un densimetru cu destinație specială pentru testarea calității mustului la producătorii de vinuri. Principiul său de folosire se bazează pe corelația existentă între densitatea mustului și unele proprietăți ale acestuia, cum ar fi conținutul de zahăr în litrul de must și/sau potențialul alcoolic al vinului ce va fi obținut din mustul respectiv. Pentru verificarea % (concentrației) de zahăr din must se utilizează un recipient (pahar tip sondă, cilindru) suficient de înalt, pentru ca mijlocul de măsurare sa plutească liber fără a atinge pereții sau fundul vasului. Recipientul trebuie să fie transparent.
Se umple recipientul cu lichid (aprox. 300-400 ml), se introduce mustimetrul ușor pana când plutește liber. Se citește deasupra meniscului la o temperatura de aprox. 20°C. Mustimetrul are o scală dublă indicând atât cantitatea de zahăr (exprimată în grame) conținută într-un litru de must, cât și potențialul alcoolic (în % de volum) al vinului care se va obține. Mustimetrul este construit să măsoare între 60 și 500 grame zahar/litru must respectiv intre 4% si 21% vol potențial alcoolic. Diviziunile corespunzătoare sunt de 5kg/litru, respectiv 0.5%vol. Mustimetrul este etalonat la 20°C (temperatura soluției-mustului), temperatura indicată pentru efectuarea măsurătorilor corecte. În limitele a +/-5°C erorile de măsurare sunt mici sau cel mult egale cu o diviziune de pe scala mustimetrului. Eroarea tolerată a mustimetrului este egală cu valoarea unei diviziuni. Pentru variații mai mari de +/-5°C față de temperatura de referință de 20°C se pot consulta tabele de corecție.